Te iubesc!


Ceva frumos a iesit din pamant si nimeni nu vede. Un gand care a murit si din pamant s-a intors croindu-si singur tunelul spre aura ta existentiala. A iesit la suprafata si o adiere lina ii mangaie pasii timizi. Lumea profita de acest gand timid exploatandu-i puritatea. Toti mananca din acest gand atat de drag, atat de fantasmagoric in propria sa scena nocturna. Chipul sau a fost descompus de lacrimi si de oameni lacomi si profitori. L-au haituit si alte ganduri negre, vechi omenirii. Gandul se amesteca in propriul lui intreg sincer, ca apoi sa se piarda in transparenta amurgului tarziu. Priveste spre negrul cerului si-si asteapta adevaratii martori din fronturile de lupta pe care si-i napusteste-n existente neimplinite. Rasul gandului se domoleste intr-un oftat lung, atat de lung si melodic.
Gandul isi pune o dorinta in asteptarea gandului pereche. Gandul isi doreste aceasta posibila pereche cu o ardoare imensa. El vrea sa ii spuna, dar e prea timid. Vrea sa ii spuna… Nu poate! Citandu-l pe Marx, gandul isi spune in sinea lui: “Singurul criteriu al adevarului e rezultatul practic.” Din nou vrea sa ii spuna, tremura, se uita rusinat in alta parte, dar isi ia inima in dinti si spune… Te iubesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *